15.01.2024
COMUNICAT DE PRESĂ
Finalizarea proiectului START pentru integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile din Carei
Asociația Asistenților Sociali Profesioniști “PROSOCIAL” și UAT Municipiul Carei anunță finalizarea proiectului „START pentru integrarea socio-profesională a persoanelor vulnerabile din Carei“, cod proiect: 155597, depus în cadrul apelului POCU/717/5/1/ Reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate. Perioada de implementare a proiectului a fost de 14 luni, între 06.10.2022 – 31.12.2023.
Proiectul și-a propus creșterea accesului la servicii socio-medicale și ocupare formală a 300 de persoane de vârstă activă, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, din Zonele Urbane Marginalizate ale municipiului Carei, inclusiv persoane de etnie romă, prin implementarea unor măsuri integrate și prin sensibilizarea a cel puțin 300 de persoane cu privire la aprecierea diversității.
Obiectivele specifice ale proiectului au fost:
• Creșterea capacității de integrare socială a 300 de persoane dezavantajate din ZUM-uri prin furnizarea de servicii socio-medicale integrate, constând în sprijin personalizat și adaptat nevoilor grupului țintă, sprijin medical și psihologic, prin sesiuni tematice de grup în vederea conștientizării și creșterii stimei de sine, precum și printr-o caravană medicală.
• Creșterea accesului la ocupare a cel puțin 30 de persoane dezavantajate din ZUM-uri (din care cel puțin 10 de etnie romă), prin informare și consiliere profesională și prin testarea profilului aptitudinal, prin îmbunătățirea competențelor profesionale, respectiv participarea la cursurile de formare profesională a 15 persoane dezavantajate din ZUM-uri (din care cel puțin 5 de etnie roma), care vor beneficia de servicii de mediere a muncii, în vederea angajării.
• Sensibilizarea a cel puțin 300 de persoane din ZUM-uri și zonele funcționale aferente cu privire la o minte sănătoasă într-un corp sănătos, cu respectarea și aprecierea diversității, prin organizarea unui Festival al diversității și toleranței care să aducă în prim plan elemente specifice celor trei etnii reprezentate local și cu organizarea unei caravane care să promoveze un stil de viață sănătos și accesul egal la servicii medicale.
Principalele rezultate realizate în urma implementării proiectului sunt:
• Capacitate de integrare socială crescută pentru 327 de persoane dezavantajate din ZUM-uri, care beneficiază de sprijin personalizat şi adaptat nevoilor grupului ţintă, sprijin medical şi psihologic, precum şi prin sesiuni tematice de grup în vederea conștientizării şi creșterii stimei de sine
• 41 de persoane dezavantajate din ZUM-uri, informate şi consiliate profesional, inclusiv pe baza testării profilului aptitudinal, prin îmbunătățirea competențelor profesionale
• 15 de persoane dezavantajate din ZUM-uri participante la cursul de formare profesională „Femeie de serviciu”
• 13 de persoane certificate, beneficiare de servicii de mediere a muncii, în vederea angajării
• 6 persoane ocupate, ca urmare a intervenției prin proiect
• 6 persoane asistate în vederea menținerii locului de muncă timp de 6 luni
• 228 de persoane informate cu privire la sănătate, prevenție, acces servicii medicale
• 191 de persoane asistate din punct de vedere medical
• 300 de persoane consiliate cu privire la creșterea stimei de sine, gestionării conflictelor şi prevenirii violenței în familie
• 2 servicii sociale înființate: „Unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice” și „Adăpost de noapte”
• 1 Festival al diversității organizat, cu participarea a peste 300 persoane, eveniment care a celebrat diversitatea etnică prin muzică, dans, ateliere tematice și alte activități interactive
• 300 de consultații de specialitate oferite în cadrul unei Caravane medicale
Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, valoarea totală a proiectului fiind 1.238.982,05 lei, din care valoarea cofinanțării UE: 1.177.032,96 lei.
Proiectul s-a desfășurat în cadrul Strategiei de dezvoltare locală socială a Municipiului Carei, plasată sub responsabilitatea comunității, implementată de Grupul de Acțiune Locală Carei pentru Coeziune Socială, în contextul mecanismului de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității.
Pentru informații suplimentare despre proiect, contactați Asociația Asistenților Sociali Profesioniști “PROSOCIAL”: Municipiul Cluj-Napoca, str. Timișoarei, nr. 7, ap. 2, telefon: 0770607788 e-mail: vali@prosocial.ro sau UAT Municipiul Carei: str. 1 Decembrie 1918, nr. 40, telefon 0261/861654, e-mail: primariacar@yahoo.com.
Recent Comments